Ministerul Educației și Cercetării anunță măsurile luate în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei Covid-19
Ministerul Educației și Cercetării a stabilit împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății și în conformitate cu recomandările Comitetului Național pentru Situații de Speciale de Urgență măsurile pentru reluarea activității în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță pentru elevi, cadre didactice, personalul din școli și părinți.
Infografic video (FAQ): https://www.youtube.com/watch?v=kPXIFX-tS44
În România, cursurile în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal rămân suspendate, dar se va continua învățarea asistată de tehnologie până în data de 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului școlar.
Pentru elevii și cadrele didactice care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse educaționale și sarcini de lucru.
Studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și online. Fiecare instituție de învățământ superior va comunica planurile stabilite privind susținerea examenelor.
Citeşte întregul articol: Ministerul Educației și Cercetării anunță măsurile luate în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei Covid-19