Top

Oferta educationala

      În grădinița noastră copilul intră într-un mediu protector și stimulativ, un mediu în care mișcarea, literatura, muzica, socialul, natura sunt într-un dialog continuu, oferind copilului șansa primilor pași spre cunoașterea și desăvârșirea personalității. De asemenea avem în vedere asigurarea unor condiții optime de hrană și somn pentru dezvoltarea armonioasă și cât mai echilibrată a copiilor.

      Grădiniţa cu Program Prelungit „ Dumbrava Minunată” asigură un program educaţional adaptat la nevoile şi abilităţile fiecărui copil. Programul instructiv-educativ proiectat în grădiniţa noastră valorizează în cel mai înalt grad nevoia de joc şi de dezvoltare liber-creativă a copilului. Activităţile din curriculumul naţional sunt desfăşurate integrat şi interdisciplinar, dând unitate şi continuitate obiectivelor programei .

      Activitatea didactică se bazează pe experienţa cadrelor didactice, pe o metodologie creativă şi participativă realizată în parteneriat cu familia.

      Procesul instructiv-educativ este modern şi de calitate pentru că există o bază didactico-materială adecvată, se utilizează strategii didactice moderne şi metode de învăţare active, bazate pe joc, care să încurajeze curiozitatea, creşterea încrederii în forţele proprii.

      Venim în întâmpinarea intereselor şi aptitudinilor copiilor cu:

Activitatea unei zile din Grădinița cu program prelungit Dumbrava Minunată

Activități de dezvoltare personală:

Rutine

  • sosirea copiilor la grădiniță (7.30 – 8.30)
  • plecarea copiilor acasă (17.00)
  • jocuri și activități didactice alese la centre: (Bibliotecă, Joc de rol, Artă, Construcții, Știință, Nisip și apă)
  • micul dejun (8.30-9.30); masa de prânz (11.30-12.30); gustarea de după amiază
  • (15.00.-16.00)
  • gimnastica de înviorare
  • întâlnirea de dimineață
  • activități opționale / activități în cadrul proiectelor educaționale/activități educative
  • activități extracurriculare;
  • somnul, perioada de relaxare (12.30-15.00)

Tranziții (pe parcursul întregii zile)

jocuri distractive, jocuri cu text și cânt, frământări de limbă, variante de mers, mișcări cunoscute de copii, cântece, etc

Activități pe domenii experiențiale (funcție de nivelul de vârstă)

-Activități pe domenii experiențiale (A.D.E.) (9.00-12.00)

  • domeniul estetic și creativ
  • domeniul om și societate
  • domeniul limbă și comunicare
  • domeniul știință
  • domeniul psiho-motric

Spatiul gradinitei si serviciile

      Grădinița cu Program Prelungit ” Dumbrava Minunată” Slobozia valorizează în cel mai înalt grad nevoia de joc și dezvoltare liber-creativă a copilului oferind un program educațional ce respectă Curriculum pentru educația timpurie, pe lângă un mediu atractiv, în care preșcolarii se simt în siguranță, și, în același timp, le conferă independență și libertate de acțiune și le stimulează dorința de a descifra lumea înconjurătoare.

      În prezent instituţia noastră de învătământ are un numar de 12 grupe din care 10 grupe cu program prelungit şi 2 grupe cu program normal, cu un total de 300 copii.

Structura grupelor

Nivel de Invățământ: Preșcolar

Forma de finanțare – de stat

Preșcolarii care trec pragul instituției noastre sunt cuprinși în 10 grupe cu program prelungit și 2 grupe cu program normal astfel:

  • 2 grupe mici program prelungit;
  • 3 grupe mijlocii program prelungit;
  • 5 grupe mari program prelungit;
  • 1 grupă mijlocie program normal;
  • 1 grupă mare program normal.

      Numărul cadrelor didactice este de 23, din care 21 sunt cadre didactice titulare ale instituţiei.

Din punct de vedere al încadrării, grădinița noastră se bucură de una de excepție: educatoare calificate 100%, absolvente de studii superioare, cu o foarte bună pregătire psiho-pedagogică, cu performanţe în activitatea didactică:

  • TURCEA NICOLETA CRISTINA – profesor învățământ preșcolar – director
  • MIHALACHE LENUȚA – profesor învățământ preșcolar
  • LUPU SVETLANA AURORA – profesor învățământ preșcolar
  • NEACȘU CAMELIA – educatoare
  • LĂZĂRESCU PETRICA – educatoare
  • BERTEȘTEANU ADRIANA – profesor învățământ preșcolar
  • ILCEV CĂTĂLINA FLORENTINA – profesor învățământ preșcolar
  • RADU LUMINIȚA – profesor învățământ preșcolar
  • PETRESCU GABRIELA – profesor învățământ preșcolar
  • ZĂVOIANU CRISTIANA – profesor învățământ preșcolar
  • CRISTEA LOREDANA ELENA – profesor învățământ preșcolar
  • MOCANU DANIELA – educatoare
  • GHEBĂ CLAUDIȚA FLORENTINA – profesor învățământ preșcolar
  • BOITAN ANDRIANA IONICA– educatoare
  • PETRE OANA SIMONA – profesor învățământ preșcolar
  • MILEA MARIOARA – profesor învățământ preșcolar
  • NASTASE ANDREEA MARIA – profesor învățământ preșcolar
  • MOISE AURELIA – profesor învățământ preșcolar
  • ION ȘTEFANIA MARIANA- profesor învățământ preșcolar
  • MATACHE ANITA MĂRIUCA – profesor învățământ preșcolar

Suntem o echipă cu experiență, o echipă unită, armonioasă, care pune preț pe comunicarea bazată pe încredere, deschidere și sinceritate. O echipă care transmite entuziasm, siguranță, iubire, acceptare prin propriul exemplu și dezvoltare personală și asociem profesionalismul cu dragostea pentru copii, dând dovadă de exigență în demersul educațional îmbinată cu răbdare și multă înțelegere.

Avem alături oameni profesioniști care ne sprijină în desfășurarea procesului instructiv-educativ

  • ELISABETA NICOLESCU – profesor logoped
  • GHIȚĂU GABRIELA – administrator financiar
  • DAMACHE MONICA – secretar
  • DUMITRACHE VIOREL – administrator de patrimoniu

În desfășurarea activității instituției ne bucurăm de sprijinul și harnicia personalului grădiniței, personal ce se situează la cote și cerințe solicitate de părinți și norme în vigoare:

– asistent medical- 2

– îngrijitoare – 11

– bucătăreasă – 2 şi un muncitor calificat

– mecanic/ fochist- 2

lenjereasă-1

– paznic-1

      Dumbrava Minunată este o grădiniță modernă cu 12 săli de grupă(10 dintre ele având băi și dormitoare proprii), cu mobilier personalizat, adaptat nivelului de vârstă și particularităților specifice educației timpurii, cu multe spații sigure, luminoase, cu un mediu educațional cald, colorat, atractiv, cu un Centru de Documentare și Informare foarte generos, organizat într-o zonă de lucru pentru copii și un spațiu dedicat cadrelor didactice și părinților, cu un Cabinet ECO amenajat corespunzător, cu cabinet de logopedie și cabinet de consiliere școlară. Demisolul clădirii este compartimentat într-o sală de sport dotată cu aparate sportive și de joacă atractive și o sală de festivități amenajată pentru activități educative și extracurriculare. De asemeni, grădinița este prevăzută cu o sală de mese și bloc alimentar, spălătorie și cabinet medical spațios și bine dota şi spațiul de joacă nou şi modern , aflat în curtea grădiniței .

Alimentatie

      Meniul copiilor se realizeaza cu ajutorul unui medic școlar printr-o alimentatie corespunzatoare unei dezvoltari fizice si psihice armonioase. Meniul este variat si tine cont de preferintele copiilor, mancarea este mereu proaspata si atent pregatita in bucatariile gradinitei.